My mind

Choose the path of truth

Un ultim apus de drum

Chloe ajunse lângă copacul însemnat. Se puse pe o buturugă uscată şi privi o vreme în jos, îngândurată. Nu voia, dar trebuia. Încercase să creadă că nu e singura cale, deoarece mereu sunt şi alte căi, dar le-a încercat pe toate. Privi printre funze cum soarele apune, colorând totul în tonuri roşiatice în timp ce se juca cu inelul în mână.

Nero se îndreaptă înspre pădure de parcă ar fi îndrumat de ceva, se lăsa acaparat de gânduri și se baza pe simț. După ce a intrat în pădure și a străbătut o oarecare distanță o zărește pe Chloe care, crede el, privea îngândurată pământul și frunzele ce îl îmbrăcau. Face un mic zgomot după care întinde ușor mâna dreaptă spre ea, dar nu de tot ci puțin, începând să murmure de parcă știa că o să se întâmple ceva rău, nu se împăca cu ideea. –C…Chloe? nu era convins dacă este chiar ea, aparențele puteau să-l înșele.

Aceasta îş ridică capu şi îl zăreşte pe Nero. Ar putea zice că o sincronizare mai bună nu ar fi putut avea. Încercă să zâmbească, un zâmbet ironic mai de grabă. Inspiră adânc şi se ridică în picioare făcând câţiva paşi spre el. –Da..Întinse în faţa sa palma ce avea în ea inelul. Scena era asemănătoarea cu cea în care l-a primit, dar doar privită din afara gândurilor personajelor. Cele două momente sunt total diferite.

Văzând cum se apropie de el și încearcă să zâmbească după care îi răspunde cu o voce nu prea tipică ei, Nero, își pune multe semne de întrebare și parcă îi era ciudat s-o întrebe ce are sau dacă se simte bine. În scurt mâinile lor făcură contact, nu avea de gând să ia inelul și o prinde de mână și se uită la ea, tremura puțin din cauza gândurilor groaznice la care sărise dintr-o dată. Era un șcenariu ambiguu din, aproape, toate punctele de vedere. –Ce…s… încetase din a mai vorbi, vorbele sale piereau la fel de repede pe cât erau rostite.

Nu înţelegea de ce el era îngrijorat. Se vedea în ochii lui că îl frământă multe întrebări, supoziţii, dar nu ştia de ce ar face asta. Încercă să-i dea de înţeles din priviri că totul e în regulă, ba chiar zâmbi când acesta o prinse de mână. Adoptă o mască fericită ce emană energie pozitivă. Îi puse lui Nero inelul în palmă, apoi îşi retrase mâna dintr-a sa. – Nimic. Cuvintele au ieşit ca o şoaptă şi realiză că a stricat tot ce a încercat să mascheze. Renunţă în final la orice tentativă de a părea ceva ce nu e şi făcu un pas spre el, strecurându-şi mâinile în jurul său, cuprinzându-l cu ele. Îşi lăsă mai apoi capul pe pieptul său. Îi putea auzi ritmul uşor alert al inimii. – Presupun că ar trebui să zic adio.

De parcă ar fi fost prins într-o furtună, s-a trezit cu inelul în palmă și cu Chloe jucând teatru dar… Această piesă de teatru a fost distrusă și mâinile lui Chloe îl atingeau ușor pe Nero, capul ei s-a lipit de pieptul acestuia el fiind încă într-o transă, o furtună alcătuită din mii și mii de întrebări. Refuza să creadă asta și îi răspunde îmbrățisării, bătăile inimii sale încep să se întețească de parcă nu ar mai putea s-o vadă vreodată. Tic-tac… Vorbele sale i-au ajuns la ureche și asta a stârnit o multitudine de întrebări și emoții, adio!? În scurt timp acesta o strânge la piept, nu foarte tare, începuse să tremure deoarece gândurile sale se adevereau… Să se termine așa? Ochii îi se măresc, tot nu putea să creadă. Trăia aceasta ultimă îmbrățișare de parcă ar fi trecut anotimpuri și într-un final s-ar trezi că aceasta n-o să mai fie cu el, prietena sa… –Nu…e..ppposibil… adaugă el, abia putea să rostească niște cuvinte. Îl acaparase tristețea. -Chloe…

Reacţiile lui doar îi amplifică starea uşor melancolică. Începea să se agite în interiorul ei, rezultatul fiind un nod în gât ce se simţea ca o bombă gata să explodeze. Ochii începeau să i se umezească involuntar. Deşi încercă să alunge lacrimile clipind des şi controlându-şi respiraţia, câteva lacrimi tot i-au tăiat obrazul. Îşi ridică discret o mână ca să se ştergă la ochi. Nu voia să o vadă nimeni aşa niciodată, dar starea aceasta nu o ajuta prea mult ca să se păstreze rece. Degeaba se străduia să se prefacă că e rece sau măcar masca cu zâmbet. Îi era frică să se uite în ochii lui Nero. Îi era frică să se uite în ochii oricui acum. Voia să se ascundă undeva departe de toţi, dar în schimb, rămase acolo, în braţele lui. – Nero, mulţumesc.

Emoțiile îl curpindeau și pe Nero, gândul său era fixat pe momentul ce avea să fie peste ceva timp și găsea nici o alternativă să-l împiedice, poate așa era scris? Începea să ofteze, totul îi se derula în minte de când a cunoscut-o până în momentul actual și nu-i venea să creadă că aibă să își piardă așa zisa soră… Începea să respire din ce în ce mai repede, obrajii îi se îmbujorează și ochii încep să îi se umezească treptat, nu putea să fie precum o piatră în acest șcenariu, era imposibil. Parcă îl trecuse un fior când aceasta își desprinsese o mână de el ca să își șteargă lacrimile și îi mulțumește, auzind asta ochii săi încep să se zbată… Nu mai știa nimic. Începe să-i mângâie părul după care o sărută ușor pe cap și își duce mâna dreaptă pe obrazul fetei, ștergându-i ultima lacrimă, mâna stângă o mângâia pe spate. Îndrăznea s-o privească în ochi, când privirile lor se intersectează parcă un tsunami de emoție îl invadează pe Nero și câteva lacrimi o iau la goană pe obrajii acestuia. Nu se putea abține, buzele îi tremurau și abia mai putea să vorbească… De ce nu a fost o floare veșnică, de ce e trecătoare?! Acesta își lipește fruntea de a ei, ochii îi se înroșiseră într-un timp foarte scurt. -O…să…se…stingă lumina lumii? Nu…imposibil! cuvintele nu își mai aveau locul, deabia mai putea să rostească ceva clar și concrect. Toată ființa lui striga după ajutor dar nimeni nu auzea, a pierdut… Îi era ca o soră, Chloe Lestarde.

Simţea cum energia se scurge din ea cu fiecare lacrimă căzută. Când se gândea că avea să se sfârşească totul în curând şi că aceastea erau ultimele clipe pe care oricum nu şi le va aminti, mici fiori îi străbăteau tot trupul, obigând-o să se abţină să nu plângă şi mai tare. Privirea lui Nero trecu direct prin ea, înţelegând tot fără să explice ea. Nici nu ar fi putut să rostească acele cuvinte. Încercă să spună ceva, dar se opri blocată pe imaginea lacrimilor lui. Se bucură într-un fel. Se bucură că cineva o considera destul de importantă încât să plângă pentru ea. În timp ce acesta îşi lipi fruntea de a ei, aceasta închise ochii zâmbind. Deşi situaţia începea să o copleşească, reuşi să găsească destule motive ca să zâmbească discret. Îşi ridică mână dreaptă spre obrazul acestuia, ştergându-i o lacrimă, apoi o retrase în timp ce se retrase şi ea, încercând să se uite în ochii lui. – Nu, Nero. Nu se va stinge lumina lumii. Se va stinge doar o stea de pe cer. O stea nesemnificativă. Vorbitul îi făcea rău, iar nodul în gât reveni la loc. Vocea sa era ştearsă, dar nu avea cum altcumva să fie. Se retrase din braţele sale şi se îndepărtă un metru. Ar fi vrut să fugă, dar în acelaşi timp să rămână. În interiorul ei era un dezastru adevărat. Se întoarse cu spatele la el şi făcu un pas în faţă în timp ce o lacrimă căzu pe solul uscat.

Totul se blocase de când mâna lui Chloe făcuse contact cu obrazul lui Nero și îi ștersese lacrima, adăugând și răspuns vorbelor sale. Privea cum se îndepărtează, privea neputincios, nu avea ce să facă de parcă corpul său încremenise. Nu putea să mai rostească nici un cuvânt, rămăsese precum o statuie ce privea cum o persoană dragă dispare. Mișcă, mișcă, mișcă… Am spus să miști, reacționează! Nu trebuie să se sfârșească așa. Firea sa urla, nu putea să facă nimic. De parcă cineva i-ar fi auzit strigătele, corpul a început să se miște instinctiv și o ajunge pe Chloe, lund-o în brațe. Încolâcindu-și mâinile până la abdomenul ei și își lipește obrazul de-al ei. -Mai stai… Nu mă părăsi. Își închisese ochii, acestea erau ultimile clipe petrecute alături de Chloe.

Încremeni surprinsă când simţi din nou lângă ea trupul lui Nero. Braţele sale formau o cuşcă strânsă în jurul ei şi simţea cum o trage spre el, cum nu o lasă să plece. Oftă adânc în timp ce îşi ridica privirea spre cer. Începuse să ningă. Mici fulgi albi pluteau elegant în aer deasupra lor, formând vârtejuri. Îşi ridică inconştientă mâna spre Nero, până ce ajunse la obrazul său. După câteva secunde, mâna sa cade, ajungând peste mâna lui. Îşi încolăceşte degetele în jurul mâinii sale şi o îndepărtează încet de aceasta. Ninsoarea devenea tot mai abundentă. – Nu faci decât să înrăutăţeşti lucrurile, fraiere. Continuă să se uite la fulgi în timp ce se lăsă pe spate, sprijinită de pieptul său.

Continua s-o privească, apariția fulgilor de nea îl uimise pe Nero cât și îl speriase. Puteau resprezenta moartea unui înger, moartea lui Chloe. Clepsidra ajungea la sfârșit, totul avea să se termine de îndată. Simțea cum aceasta îi atinsese obrazul și apoi mâna ei picase peste a lui, încolăcindu-se de a sa încercând să le îndepărteze dar Nero opune rezistență, nu voia… Cel puțin, nu încă deoarece nu se putea împăca cu gândul. -Șhhht… Nu strica momentul. adaugă el în timp ce începe s-o legene, încetul cu încetul începuse să se împace cu ideea că n-o să mai vadă vreodată zâmbetul lui Chloe.

Simțea cum reintră în starea ce o avusese acum ceva secunde dar refuză asta, refuza să se piardă din nou și să privească neputincios așteptând o minune, încerca să revină cu picioarele pe pământ. Într-un moment de relaxare, Chloe, se întoarce spre Nero și începe să-l privească rostind niște cuvinte.. Ultimile cuvinte?! Parcă pătrus de acele cuvinte care încep să-l taie din toate părțile, de parcă se rănea singur cu propia armă atât de dureroase și otrăvitoare deveniseră acele cuvinte pentru el. Bătăile inimii încep să-i crească, respirația îi se accelerează și ochii reîncep a se umezii. Infernul vine iar. fraiere, acesta este apusul, finalul drumului este aproape o voce îi pătrunsese interiorul, îl acaparase, îl distrusese. Nu te voi uita! în timp ce pronunța cuvintele corpul său începe să se miște involuntar, brațele sale o recuprind pe Chloe dar de data asta o trag ușor spre Nero care terminase ce avea de spus înainte să facă contact cu buzele fetei, sărutul de adio. Ochii îi se închid instinctiv, fiecare mișcare începuse să devină una tandră. Acum simțea o parte din durerea ei, câteva lacrimi reîncep să-i spintece obrazul dar nu mai e nimic, se împăcase cu ideea. Îi prinde ușor buza inferioră cu dinți și i-o sparge țâșnind puțin sângele, mâinile îi se mișcau ușor pe spatele fetei, încălzind-o, fulgii făceau contact cu fețele lor refigorându-i puțin. Se limita doar la acestă șcenă, nu dorea nimic mai mult, astfel continuă să își ia rămas bun. Simțind sângele ce îi se prelinge pe buze începe să-l dea ușor la o parte cu limba, desen pe buza acesteia diferite liniuțe, fiecare mișcare nu dura mult astfel se ajunse la a o prinde de buza superioară cu ale sale și începe se joace cu ea. Mintea parcă îi se golise, în acel întuneric mai licăreau fulgii cei atingeau pe ei, singuri în întuneric inimii și sufletului.

Chloe se lăsă în braţele lui Nero, fiind pierdută, ruptă de realitate. Era prinsă în jocul buzelor lui, un joc trist ce parcă gemea de durere. Tresări involuntar la atingerile sale, fiecare acţionând ca un cutremur în ea. I se alătură jocului fără să conştientizeze, corpul său reacţionând parcă pe cont propriu. Îşi ridică mâna stângă şi o duse pe umărul lui, apoi îi prinse strâns cămaşa între degetele ei. Se lipi şi mai mult de el, în timp ce mintea ei striga să se depărteze. Nu se lăsa aproape niciodată condusă de instinc sau intuiţie, mereu raţionaliza şi calcula, dar acum era diferit. Se simţea vulnerabilă, cu garda jos, purtată de val, dar îi plăcea. Mintea ei funcţiona ca un vârtej de emoţii şi impulsuri, gânduri şi fapte ce nu se mai pot armoniza nicicum. Forţându-se un pic, ridică mâna dreaptă şi o poziţiona pe obrazul lui, mângâindu-l. Chloe dă să se retragă şi se asigura că el nu avea să se apropie iar de ea. Buzele lor se desprind, iar când fac asta, mintea ei revine ca din transă. De ce? De ce acum? Îşi muşcă pe interior buza, unde o muşcă el, şi îşi puse degetul mare de la mâna ce încă era pe obrazul lui pe buza lui inferioară. Era ca o barieră între ei ce îi separa şi ţipa tăcut. Stop. Privirea ei urcă încet de la buzele lui, la ochii lui, iar obrajii ei se îmbujorară instantaneu. Simţea dinstanţa dintre ei prea mică, simţea cum vrea să se îndepărteze tot mai mult, dar nu o făcea. Continua să se uite hipnotizată la el în timp ce ochii ei se umezeau tot mai tare. Îşi spuse însinea ei să înceteze. Atunci mâna stângă a dat drumul cămăşii sale şi a căzut fără vlagă cu palma pe pieptul lui, sprijinită pe braţul său ce o cuprindea. Fata a făcut un pas în spate, eliberându-se din braţele sale, în timp ce mâna stângă căzu pe lângă corp, iar cea dreaptă rămase întinsă, poziţionată pe obrazul lui. O mică lacrimă i se scurse pe faţă în timp ce mai face un pas în spate. Mâna dreaptă alunecă încet pe obrazul lui, apoi cade în gol. Se uită încă o dată la el, murmurând adio… şi se întoarce din nou cu spatele la el, mergând cu paşi mărunţi, forţaţi, spre nicăieri.

Vezi un înger?

 

             Se zice că, atunci când un prunc se naște, i se alătură imediat un înger păzitor pentru tot parcursul vieții.  Această entitate angelică se află în trupul omenesc, având bătăile inimii sincronizate cu cele ale copilului pe care îl poartă sub aripa sa, până când o să poată să se descurce singur, să zboare, chiar și după aceea. Văzând cum protejatul său crește odată cu timpul, pe fața îngerului deja se întipărește un zâmbet. Acest zâmbet, la rândul lui, o să-i învețe atât pe înger cât și pe copil că ,,zâmbind, poți trece și prind iad”, astfel încât totul devine posibil, indiferent de circumstanțe.

La vârsta la care poate să vorbească, copilul rostește primul său cuvânt ,,mama”, deoarece Mama este chiar îngerul care îl veghează zi și noapte fără oprire. Indiferent de aspectul său, îngerul poartă copilului  său un sentiment știut doar de ceilalți îngeri, acesta fiind mirabil sintetizat prin ,,dragostea de mamă”. Sintagmă de nedescris, semnificând unul dintre cele mai ample sentimente, încât nici măcar un înger nu poate să-l cuprindă verbal, dar îl poate totodată demonstra prin fapte.

Mereu când îi este frică sau este lovit și începe să plângă, primul cuvânt rostit de către un copil este mami. Știe că mama îl va apăra și va fi mereu lângă el, astfel încât să nu mai cunoască teama, mulțumită lui mami. Oamenii nu au în fapt chip de înger, ci îngerii au formă de om.

Dacă dorești să vizualizezi un înger, de ce nu îți privești propria mamă? Atunci vei înțelege ce înseamnă acesta cu adevărat. Prezența sa este permanentizată, a fost lângă tine în tot acest timp și continuă să fie în inima ta mult timp de acum încolo, la bine și la greu, oferind sfaturi cât se poate dori de corecte, încercând să te îndrume de fiecare dată pe cele mai bune căi. Semnifică ființa pentru care ești pe primul loc, pe care te poți baza indiferent de situație. Este propria ta mamă. Mama este îngerul păzitor al fiecărui copil, ba chiar mai mult decât atât… Este mai presus decât orice divinitate, deoarece ne este alături în orice moment al vieții. În fiecare zi avem lângă noi un înger care ne iubește și ne apără de pericole.

,,Un copil a privit odată un înger, a înțeles și din acel moment a început să-i spună mama.”